joi, 3 iulie 2008

umbra propriului sicriu


zidesti o cruce fara de sfarsit
incerci sa termini ce-ai cladit
candva ai putut sa ii pictezi o floare
prea tarziu, acum stie ca o doare...

vrei sa-ti dai seama ce-ai gresit
pe crucea ei ai reusit
sa scrijelesti un nume fara rost
crezand ca nu conteaza ce a fost

si sangereaza fara oprire
nu ai deloc proprie stapanire
ai sapat propria groapa
speranta ta a ajuns o sapa...

te doare stii, pe cruce e numele tau
privesti, iti dai seama cat e de rau
crezand ca sunetul vietii il ascult
realizezi, esti mort demult...

vin altii la sicriul tau acum
in loc de floare, ei lasa scrum
credeai ca unii vor jeli
vrei sa creezi doar vijelii...

iti crapa crucea de nepasare
chiar de-ar veni, s-ar usca orice floare
e mult prea rece la tine in cavou
e mult prea trist pentru ceva nou...

pacat, nu poti reda viata acum
nu poti face flacara din scrum
ai incercat, si ti-ai dat seama
ce e mort, ramane mort intotdeauna

stop


e ziua in care nu conteaza ce doresti
aveai senzatia ca incepi sa traiesti
sa nu zici nimanui cand iti este bine
raul ce ei ti-l fac nu depinde de tine...

e ciudat cum reusesc mereu
sa stearga din sufletul tau
orice fir ce prinde radacina
in zadar, cauti o vina...

azi am inchis acest subiect
ii arat sufletului putin respect
il las acum sa se odihneasca
naiv, incearca sa traiasca

inca se-ascunde in umbra ta
ucid tot ce-a fost frumos candva
vreau sa-l ingrop in propria singuratate
sa nu creada in vorbe ci in fapte...